Competența versus obligația în Leiden
În dreptul administrativ se aplică principiul „competent, dar nu obligat” la aplicarea sancțiunilor, așa cum este confirmat în articolul 5:1 Awb. Municipalitatea Leiden dispune de o competență discreționară în materie de sancțiuni, dar trebuie să o motiveze pe baza proporționalității și prudenței. Există excepții în cazul normelor de drept imperativ, cum ar fi pericolul acut pentru sănătatea publică în centrul orașului sau în jurul campusului universitar.
Consiliul de Stat aplică „obligația integrală de motivare”: colegiul primarului și adjuncților din Leiden trebuie să explice de ce nu se intervine mai blând, de exemplu în cazul închirierii ilegale Airbnb în clădiri istorice, sau de ce se renunță la sancțiuni în cazul micilor încălcări de construcții de-a lungul Rinului. Aceasta previne pasivitatea în cazul încălcărilor structurale în cartiere precum de Mare sau Professorenwijk.
Cazuri limită în Leiden
La mici încălcări, cum ar fi extinderile temporare de terase pe Breestraat, absența acțiunii poate fi justificată, cu condiția să fie documentată în politica de sancțiuni a Serviciului de Mediu. La non-conformități repetate, cum ar fi tulburările de zgomot cauzate de locuințele studențești, sancționarea este obligatorie. Jurisprudența (ECLI:NL:RVS:2021:567) stabilește că regulile de politică ale municipalității Leiden nu reprezintă o scuză pentru neaplicarea sancțiunilor.
Contravenientul poate cere instanței administrative să oblige autoritatea din Leiden dacă aceasta aplică sancțiuni în mod ilegal sau este neglijentă, de exemplu prin netereminarea respectării APV în centru. Acest echilibru garantează atât aplicarea sancțiunilor, cât și protecția drepturilor cetățenilor și oamenilor de afaceri din Leiden.